PENTRU NOPŢI FĂRĂ GRIJI ŞI ZILE PLINE DE ENERGIE


Dieta modernă dezechilibrată, monotonă şi ultra procesată, din care lipsesc în mod cronic legumele şi fructele proaspete de sezon, duce în timp la carenţe de nutrienţi esenţiali. Astăzi, din cauza poluării, abuzului de tutun şi mâncăruri cu E-uri, stilului dezordonat de viaţă, excesului de băuturi carbogazoase, precum şi a lipsei de mişcare apar tot mai des disfuncţii ale prostatei. Acestea ajung să compromită calitatea vieţii bărbaţilor din cauza faptului că sunt nevoiţi să se trezească de multe ori pe noapte şi prezintă disconfort la micţiune. Deloc de neglijat este şi disconfortul psihic, alături de creşterea riscului infecţiilor genito-urinare. Uneori, afecţiunile benigne ale prostatei, dacă nu sunt prevenite, pot degenera chiar în forme de cancer de prostată.

Ca la orice boală cronică, limita de vârstă la care apare a scăzut. Deci cu atât mai mult este esenţial să punem accent pe prevenţie, care trebuie să înceapă chiar din adolescenţă. După vârsta de 35 de ani, orice bărbat ar trebui să acorde o atenţie sporită menţinerii sănătăţii prostatei, incluzând în dieta sa
alimente şi suplimente de calitate. Efectul cel mai evident asupra prevenirii şi ameliorării adenomului de prostată benign îl au licopenul şi, de asemenea, extractul de Saw palmetto şi extractul de pygeum. Împreună cu seleniul, formează un complex cu înaltă acţiune biologică asupra prevenirii afecţiunilor benigne ale prostatei.

Licopenul
> este un puternic antioxidant cu efecte dovedite în prevenţia în special a afecţiunilor benigne ale
prostatei, dar chiar şi a celor maligne. Acesta se găseşte, în mod natural, în special în pieliţa roşiilor, cu precădere a celor crescute ecologic. Licopenul din Forever Pro 6 provine chiar din roşii de cea mai bună calitate.
> este solubil în grăsimi, ceea ce înseamnă că este mai bine absorbit de organism atunci când este consumat împreună cu grăsimi. Iată de ce combinarea lui Forever Pro 6 cu Arctic-Sea Omega-3 îmbunătăţeşte şi mai mult biodisponibilitatea şi asimilarea acestui antioxidant foarte puternic.
> determină scăderea concentraţiei de colesterol la nivelul ţesutului hepatic prin inhibarea activităţii HMGreductazei, enzimă cheie în biosinteza colesterolului, acţionând similar statinelor. Această acţiune este benefică în cazurile de steatoză hepatică („ficat gras”).

În formula Forever Pro 6...
... licopenul sinergizează cu vitamina E, care îi creşte, la rândul ei, biodisponibilitatea, deoarece este ea însăşi o lipidă complexă. De asemenea, sinergizează cu beta-sitosterolul din seminţele de şofrănaş, care are un efect dovedit de scădere a colesterolului şi reducere a glicemiei.

Seleniul
> este şi el un component foarte important al produsului, deoarece este un oligoelement ce intră în
compoziţia unei mari şi importante clase de antioxidanţi celulari, şi anume seleno-proteinele glutation
peroxidazice. Enzimele antioxidante glutation peroxidazice (GPx) sunt implicate în anihilarea stresului oxidativ, dar şi în fertilitate, în special cea masculină, combătând astenospermia.
> ajută la sinteza anticorpilor; fiind cunoscut ca un întăritor al sistemului imunitar, este, deci,
benefic în prevenţia atât a bolilor infecţioase (răceli, gripe), cât şi a diferitelor forme de cancer.
> protejează împotriva acţiunii toxice a unor metale grele, precum plumbul şi arseniul.
> intervine în sinteza coenzimei Q10.
> ajută la combaterea infertilităţii masculine. Într-un studiu dublu orb, suplimentele cu seleniu au ameliorat motilitatea spermatozoizilor şi au crescut şansele de concepţie la bărbaţii infertili.
> poate reduce simptomele postmenopauză.
> ajută la menţinerea unui aspect tânăr al pielii.
> se opune în mod eficient oxidării LDL-colesterolului şi, deci, depunerii lipidelor pe peretele arterial.

Deficitul de seleniu
... contribuie la apariţia unui mare număr de afecţiuni, printre care cele mai frecvent întâlnite sunt: xerodermia, mătreaţa, cataracta, astenia, afectarea utilizării vitaminei E. Studii recente indică faptul că turn-overul seleniului este foarte mare în condiţii de stres, deci în aceste situaţii se poate ajunge cu uşurinţă la niveluri insuficiente de seleniu în organism.


Saw palmetto
> ajută la tratarea hiperplaziei benigne de prostată.
> poate contribui la prevenirea apariţiei cancerului de prostată.
> ajută la ameliorarea simptomelor infecţiilor urinare.
> ajută la îmbunătăţirea fluxului urinar şi la reducerea frecvenţei urinărilor nocturne.
> contribuie la scăderea nivelului de dihidrotestosteron.


Pygeum
> conţine fitosteroli, inclusiv betasitosterol, cu proprietăţi antiinflamatoare şi efecte benefice în cazul hipertrofiei de prostată.
> utilizarea extractului de pygeum în scopuri medicale datează încă din anii 1700, atunci când triburile din Africa de Sud îi învăţau pe exploratori să folosească scoarţa arbustului pentru ameliorarea disconfortului urinar.
> poate ajuta la stoparea creşterii în exces a celulelor prostatei, reducând, astfel, riscul apariţiei hiperplaziei benigne de prostată.
> ajută la combaterea simptomelor prostatitei (inflamaţia prostatei).
> studiile au arătat că bărbaţii ce prezentau disfuncţii sexuale cauzate de hiperplazia de prostată sau de prostatită au înregistrat o ameliorare a simptomelor în urma administrării extractului de pygeum.

ȘTIAŢI CĂ:

  • În consumul de licopen (cel mai important reprezentant al familiei carotenoizilor) se pun mari speranţe pentru prevenirea bolilor neoplazice, degenerative şi a bolii Alzheimer?
  • Prin efectul său antioxidant, licopenul ajută la reducerea îmbătrânirii premature vizibile (ridarea pielii) şi invizibile a organismului?
  • Licopenul amplifică efectele luteinei, având efecte benefice asupra încetinirii degenerescenţei maculare?
  • O valoare normală a seleniului în organism scade cu 50% riscul apariţiei cancerului de prostată?

Cât ai spune Pro 6:
> Toate componentele produsului sunt naturale, ceea ce înseamnă că au o activitate biologică înaltă.
> Acţiunea puternică a produsului este întregită şi de extractele de Saw palmetto şi pygeum, care, sinergizând cu celelalte ingrediente, imprimă produsului o activitate biologică foarte ridicată.
> Poate fi administrat şi femeilor, cu efecte benefice specifice, în special asupra manifestărilor post-menopauzale (bufeuri, risc de osteoporoză), bolilor cardiovasculare şi anumitor forme de cancer.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu